Wednesday, April 02, 2008

Interviu cu Mirel Cana

„Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea [...]. În conştiinţa lui naţională ar fi o lipsă dacă el n-ar fi văzut oraşul care a fost şi-şi zice încă astăzi, cu mândrie, capitala Moldovei...”(Nicolae Iorga).
Lecturarea acestui citat a trezit în noi dorinţa de a recupera trecutul, păşind prin spaţiul cultural al Casei Dosoftei, unde îl vom avea ca mentor pe domnul director muzeograf Mirel Cana.Am reuşit cu ajutorul dumnealui să repunem într-o nouă lumină acest monument care are la baza sa un trecut istoric impresionant.

Reporter:
Cu ajutorul dumneavoastră, încercăm să realizăm un pelerinaj în Iaşul de-altădată. Ne fascinează regresiunea în secolul al XIX-lea. Evident, istoria Casei Dosoftei presupune o întoarcere în trecutul îndepărtat. Spuneţi-ne, cum se vede Casa Dosoftei , din perspectiva acestui joc: prezent /trecut?

Mirel Cana:
Casa Dosoftei a adăpostit tiparniţa mitropolitului Dosoftei, această străveche casă, din prima jumătate a secolului al XVII-lea care astăzi găzduieşte Departamentul Literaturii Române Vechi al Muzeului Literaturii Române te provoacă să înţelegi puterea de expresie ce o au pietrele devenite opere de artă, sesizând în acelaşi timp, idealurile şi aspiraţiile pentru frumos ale generaţiilor apuse. Te lasă să descifrezi, să-ţi imaginezi şi să intuieşti o lume care nu mai este, dar pe rădăcina căruia a crescut.

Reporter:
Când a încetat să mai funcţioneze ca tipografie şi a fost trecută în patrimoniul cultural?

Mirel Cana:
Construcţie din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în care mitropolitul Dosoftei a instalat, în 1679, a doua tiparniţă din Moldova. Aici a tipărit Liturghia (1679), Psaltirea de-nţeles (1680), Viaţa şi petrecerea sfinţilor (1682 -1686). A fost restaurată între 1966 şi 1969. În august 1970, s-a deschis aici secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii Române.

Reporter:
În peisajul cultural al Iaşului, consideraţi Casa Dosoftei un obiectiv cultural atractiv pentru turişti?

Mirel Cana:
Depinde ce înţeleg turiştii prin obiectiv cultural, unii pot vedea Casa Dosoftei ca pe un simplu muzeu plin de cărţi vechi.Iar alţii îl pot vedea ca pe un loc mirific în care istoria este încă vie reamintindu-ne de noi,de cultura noastră.Oricum rămâne la latitudinea fiecărui turist de a alege Casa Dosoftei dacă este sau nu un obicetiv cultural reprezentativ pentru Iaşi.

Reporter:
Cei care trec pragul.... spre un trecut memorabil, venind la Casa Dosoftei, pot părea, din perspectiva adolescenţilor de astăzi ...., cam anacronici. Privindu-i pe vizitatori, aţi putea să le conturaţi un profil distinctiv?Zâmbind puţin ironic ne-a răspuns...

Mirel Cana:
Un profil distinctiv nu aş putea contura pentru cei care calcă pragul acestui minunat monument, însă pot afirma că vizitatorii sunt diferiţi, pornind de la cei mici îndrumaţi de învăţători,care au datoria de a le implanta învăţăceilor un spirit cultural dezvoltat şi până la cei în vârstă care au făcut o pasiune pentru istorie.Despre tinerii adolescenţi aş putea spune că sunt şi ei interesaţi, însă mai mult vin îndrumaţi de profesori sau pentru că au fost sfătuiţi să o facă cu scopul de a realiza un proiect.

Reporter:
De ce credeţi că turistul, care păşeşte în spaţiul generos al Palatului Culturii, îşi orientează atenţia şi spre Casa Dosoftei? Există oare o motivaţie interioară sau e vorba de un gest reflex al celor care, turişti fiind prin Iaşul cultural, se lasă...conduşi de cei care le sunt ...călăuze spirituale?

Mirel Cana:
Călăuzele spirituale?Călăuze spirituale ar putea fi însuşi Dosoftei sau Miron Costin care au stârnit interesul vizitatorilor.După ce vizitează minunatul Palat al Culturii unde pot întâlni un minunat mozaic alcătuit din istorie,frumuseţe,inteligenţă şi artă,unii încheie cu această imagine prăfuită de vreme a unui monument ce odată era un loc plin de viaţă redată prin tipărirea unor cărţi de mare valoare ale unor oameni de-a dreptul talentaţi.

Reporter:
Ce demersuri credeţi că ar trebui să facă şcoala, comunitatea locală, astfel încât aceste monumente (să spunem muzeele pe care le coordonează Muzeul Literaturii Române) să devină o reală atracţie, în special pentru adolescenţii de astăzi?

Mirel Cana:
Casa Dosoftei ar putea deveni un nou punct de atracţie în zilele noastre dacă s-ar pune în funcţiune vechea maşină de tipărit dezvăluind astfel lumii întregi minunatul şi minuţiosul proces al tipăririi.Prin tipărire orice carte prinde viaţă,fiind învăluită de magia creaţiei.

La sfârşitul interviului am putea zice că eram de-a dreptul fascinaţi de ce ne relatase domnul Cana şi am realizat că singura modalitate de a menţine istoria unui monument cultural vie este aceea de a da viaţă şi însemnătate acelor lucruri care sunt prăfuite şi îmbătrânite de vreme.